Clinică.ro
Abcesul dentar: cum îl recunoști și ce tratamente sunt recomandate
Abcesul dentar este o acumulare de puroi apărută în interiorul dintelui, în apropierea rădăcinii sau la nivelul gingiei, ca urmare a unei infecții bacteriene. Afecțiunea poate provoca durere intensă și necesită evaluare rapidă într-un cabinet stomatologic. Abcesul nu dispare de la sine, chiar dacă durerea se reduce temporar.
În funcție de localizare, poate fi periapical, atunci când infecția se formează la vârful rădăcinii, sau parodontal, când puroiul se acumulează în țesuturile gingivale din jurul dintelui. Stabilirea tipului de abces îl ajută pe medic să aleagă tratamentul potrivit.
Principalele cauze ale abcesului dentar
Cariile profunde reprezintă una dintre cele mai întâlnite cauze. Dacă nu sunt tratate, bacteriile pot trece prin smalț și dentină până la pulpa dentară, unde se află nervii și vasele de sânge. Infecția se poate extinde ulterior spre rădăcină și os.
Fisurile dentare, traumatismele, lucrările dentare deteriorate și tratamentele mai vechi care nu mai asigură o etanșare corectă pot permite, de asemenea, pătrunderea bacteriilor. În cazul abcesului parodontal, factorii favorizanți includ boala gingivală, pungile parodontale și acumulările de placă bacteriană sau tartru.
Simptomele abcesului dentar
Durerea pulsatilă, puternică și persistentă este simptomul cel mai cunoscut. Aceasta se poate extinde spre ureche, mandibulă, tâmplă sau gât și se poate intensifica în timpul masticației ori la contactul cu alimente reci și fierbinți.
Alte manifestări posibile sunt umflarea gingiei sau a feței, sensibilitatea dintelui la presiune, gustul neplăcut în gură, respirația urât mirositoare și apariția unei mici formațiuni pe gingie. Pot apărea febră, stare generală alterată și ganglioni sensibili.
Dificultatea la respirație sau înghițire, umflarea importantă a feței și extinderea inflamației spre ochi ori gât reprezintă semne de alarmă și impun solicitarea imediată a asistenței medicale.
Cum se tratează abcesul dentar
Obiectivul tratamentului este eliminarea infecției și îndepărtarea cauzei. Medicul poate realiza drenajul puroiului printr-o mică incizie sau prin deschiderea dintelui. Dacă dintele poate fi păstrat, se recomandă tratamentul de canal, prin care țesutul infectat este îndepărtat, iar canalele sunt curățate și sigilate.
Atunci când dintele este grav afectat și nu mai poate fi restaurat, extracția poate deveni necesară. După eliminarea sursei infecției, medicul stabilește metodele de refacere a zonei.
Antibioticele nu înlocuiesc tratamentul stomatologic. Ele sunt prescrise în anumite situații, mai ales când infecția s-a extins, există febră, simptome generale sau un risc crescut de complicații. Utilizarea lor fără recomandare medicală poate întârzia tratamentul corect și poate favoriza rezistența bacteriană.
Ce poate face pacientul până la consultație
Până la prezentarea la medic, pacientul poate evita alimentele foarte calde, reci sau dure și poate mesteca pe partea opusă. Igiena orală trebuie continuată cu delicatețe, folosind o periuță moale.
Analgezicele pot reduce temporar disconfortul, însă nu vindecă infecția. Aplicarea aspirinei direct pe gingie, spargerea umflăturii acasă sau administrarea antibioticelor rămase de la alte tratamente trebuie evitate. Prevenția presupune periaj de două ori pe zi, curățare interdentară, limitarea zahărului și controale stomatologice regulate.